O participantă la Vocea României îi răspunde dur lui Tudor Chirilă: „Nu am venit la Vocea să mai iau bani de o nuntă”

Tudor Chirilă a publicat, vineri seară, un mesaj dur pe Facebook, cu trimitere la trupele care se rezumă doar la cânta coveruri, fără a avea nicio intenție de a crea ceva nou: „Să vii la Vocea Romaniei ca să mai prinzi o nuntă mi se pare trist”.

Iulia Stoica, care a participat la audițiile pe nevăzute (https://www.youtube.com/watch?v=bpt4nYNTCZI), a trimis agenției MEDIAFAX un drept la replică pentru a răspunde afirmațiilor făcute de Tudor Chirilă, în care aceasta a vorbit despre industria muzicală din România, în general, și-a exprimat respectul față de jurații emisiunii și a explicat motivele pentru care multe trupe trăiesc mai mult din cover-uri.

Redăm integral conținutul scrisorii:

„Eu nu am nimic cu nimeni, dar mi se pare că motivul pentru care se atacă Tudor Chirilă făcând vâlvă în presă, pe facebook și la dânsul pe blog, nu are nicio legătură cu nicio realitate.

Nu, Tudor Chirilă! Nu am venit la Vocea ca să mai iau o nuntă! Nu am venit la Vocea ca să reprezint trupa RYM și nici că să îmi fac reclamă în cariera mea de cover! Am venit la Vocea pentru a mă reprezenta pe mine și implicit pentru a promova orice tip de proiect muzical în care aș fi fost implicată!

Și da, Tudor Chirilă, timp de 3 ani am avut o colaborare cu o trupă de cover. În care trupă se află oameni cu are ai lucrat ani de zile și care te respectă. Apropos, și Borco vorbea frumos despre tine. Și nu sunt contra compoziției, a creativității și a propriei identități artistice. Eu am cântat de mică și spre deosebire de tine, părinții mei nu luau foarte în serios treaba asta cu cântatul. Vezi tu, eu am avut autosusținere. Și atât. Iar trupa RYM s-a format din nimic. Mai precis din mine, un sunetist (care e fost toboșar la Partizan și care cred că ți-a fost luminist pe vremea când erai cool) și un alt sunetist care nu mai pusese mâna pe chitară de când era tânăr fecior (el ți-a fost sunetist și ție, nu?). Iar Borco ne-a cam legat pe toți, având grijă să umble la butoane să auzim și noi ce cântăm, iar mai târziu să și sunăm într-un mare fel. Pentru că sună într-un mare fel trupa asta! Dar trupa asta amărâtă de cover, sună bine și e apreciată pentru că timp de 2 ani s-a repetat 5 zile pe săptămână, câte 4-5 ore. Am experimentat o grămadă de piese și ne-am descoperit reciproc, ajungând să ne sudăm în timp. Și am făcut coverurile astea că să vedem și noi pe unde ne aflăm și cum simțim noi muzica de fapt unii cu ceilalți, ca să știm și cam ce am putea compune împreună. Și am avut evenimente, sute chiar. Și am investit în scule. Crezi că o trupă de compoziție underground în România își permite să investească în scule de zeci de mii de euro din banii câștigați la cântările dintr-un an de zile în cârciumi cu 4 lei berea și 5 lei intrarea? Nu! Dar asta e treaba lor acum, pentru că eu am renunțat la proiect. Pentru că nu, eu nu vreau să cânt piesele altora toată viața, chiar dacă publicul reacționează frumos la ceva cunoscut. Dar asta nu înseamnă că poți să blamezi trupele de cover din cauza mizeriilor de azi de pe radio. Și decât să ajung artist de one night stand și să compun ceva ca Dale Papi, prefer să cânt cover vreo 30 de ani și să mor fericită că am făcut cinste unor artiști că Tina Turner, AC/DC, Eric Clapton și mulți alții.

Eu știu că nu e corect. Nu sunt absurdă, ba chiar mi se pare trist că în România industria muzicală nu are niciun fel de Dumnezeu. Tu ar trebui să știi mai bine. Un artist cu muzică de calitate care deschide radioul și aude Wake în loc de un solo frumos de chitară sau un trance de calitate.

Eu nu blamez coverurile și nici nu le susțin, dar coverurile cam au piața lor la nivel mondial, fie că ești tu sau nu de-acord cu asta. 90% din ce auzi pe radio acum sunt replici ieftine ale unor piese bune. Acolo e munca aia despre care vorbea Loredana cu orele petrecute în studio. Muncă de un an de zile pentru a face un album, nu de 5 zile pentru a face o piesă după ce tragi vocile de 50 de ori, că ai o scamă în gât și nu îți iese din gama din care trebuie. Însă ce blamez, de fapt, e faptul ca în România nu există legi sau nu se aplică în legătură cu plagiatul, cu licențele pe care să le plătești ca să cânți piesele altora și mai ales faptul că artiștii noștri sunt niște dive fără nume care se simt indignați că altcineva le cântă piesele. Știi ce mai zice publicul? Ăla care ascultă trupele astea triste de cover, mă refer. Că preferă să audă piesele lor preferate din România, cântate de trupele astea de cover, pentru că artiștii lor preferați nu sunt în stare să o facă live. No, asta mi se pare mie trist. E jalnic de fapt.

Și pentru că trăim într-o țară liberă și democrată, având dreptul la opinie, mi-o exprim.

În opinia mea există puțini artiști în România care și-au depășit condiția de-a lungul timpului și care astăzi știu ce înseamnă un show live de calitate. Printre ei se număra Smiley, care rupe scena din toate punctele de vedere, având un band sănătos în spate și piese bune (majoritatea, cel puțin). Omul ăsta a venit de la breakdance la spus o poveste frumoasă oamenilor care îl ascultă. Nu va fi el un polivalent vocal, dar are ce nu au majoritatea: mesaj și originalitate. De asemenea Loredana a experimentat cam de toate. Și deși încă mi se pare o reflexie românească a Madonnei (care e o apreciere de fapt), femeia asta face show. Folcloric, pop, pop-rock și de care mai vrei tu. E acolo, e din film, îți cântă, se uită la tine și trăiești. Mai e și Carla’s Dream, care spune o poveste. Poate ca toate piesele sună la fel, dar și la Guns ‘n Roses solourile se făceau cu același ton de chitară. Probabil de acolo era identitatea trupei, din elementul ăla comun în toate piesele. Aș fi zis și de Brenciu, dar iar te enervezi, că, ce-i drept, aia e cea mai scumpă trupă de cover. Dar e simpatic foc și vezi că a și compus câte ceva. Iar tu, că să vezi că eu sunt doar obiectivă, nu și răutăcioasă, ești un om tare fain. Însă nu știu ce să zic de identitate.

Te iei de trupele de cover când te-ai lansat cu Hotel California. Faptul că ai făcut o strofă diferită și la refren ai pus Cișmigiu, nu schimbă cu nimic ceea ce ai făcut. Desigur, am înțeles toți viziunea dramatică și sumbră. Cântăreț, compozitor, scriitor, actor, probabil că și zidar, și postaș. Asta e deja un fel de superman. Oamenii ar trebui să îți citească «Exerciții de echilibru», să iți asculte muzica, dar să te asculte mai puțin.

În rest, eu cred că e loc pentru toată lumea în țara asta. Susțin trupele de cover în a realiza ceea ce își propun, mai precis în a ajunge acolo la ideea de la care pleacă. Să compună, să investească, să se bucure de muzică, de instrumente, de sunet, de emoții și de oamenii care îi ascultă. Eu sper să îmi termin albumul într-un an de zile și să te chem la primul concert. Ți-am mai zis eu că mi-ar plăcea și opinia ta.

Aceasta îmi este scrisoarea deschisă, pe care mi-o asum și o semnez,
Iulia S”.